Oamenii învață în mod constant de la alții fără să fie conștienți de asta. Învățarea socială evită încercările și erorile; roata nu trebuie reinventata de fiecare dată. Dar de unde vine această abilitate, care stă la baza învățării culturale și, în consecință, la succesul evolutiv al speciei umane? Un răspuns ar putea fi dat de modul în care bebelușii învață să imite.
Un studiu condus de profesorul Markus Paulus, Catedra de Psihologia Dezvoltării și Psihologia Educației la LMU, demonstrează că abilitatea își are rădăcinile în copilăria timpurie. „Bebelușii învață să imite pentru că ei înșiși sunt imitați de îngrijitorii lor”, spune Markus Paulus.
Studiul este publicat în Current Biology.
Pentru studiu, cercetătorii au analizat interacțiunea dintre mamă și copil pe parcursul mai multor luni. Bebelușii au intrat pentru prima dată în laborator la vârsta de șase luni, în timp ce ultima lor vizită a fost când aveau 18 luni. Pe măsură ce s-au implicat în diverse situații de joacă, au fost analizate interacțiunile și imitările mamei și copilului.
Studiul longitudinal arată că cu cât o mamă era mai sensibilă în interacțiunile cu copilul ei de șase luni și cu cât imita mai des copilul, cu atât capacitatea copilului de a-i imita pe ceilalți era mai mare la vârsta de 18 luni.
În interacțiunea dintre părinți și copil, imitația reciprocă este un semn de comunicare. Părinții răspund la semnalele date de copil, le reflectă și le amplifică. Se dezvoltă o imitație reciprocă a acțiunilor și a gesturilor, scrie Medical Xpress.
„Aceste experiențe creează conexiuni între ceea ce simte și face copilul pe de o parte și ceea ce vede pe de altă parte. Se formează asocieri. Experiența vizuală a copilului este conectată la activitatea sa motrică”, spune Markus Paulus, explicând procesul neuro-cognitiv.
Copiii învață o varietate de abilități prin imitare, cum ar fi modul de utilizare a obiectelor, gesturi culturale precum fluturarea cu mâna și însuşirea limbajului. „Copiii sunt imitatori incredibili. Mimica deschide calea spre dezvoltarea lor ulterioară. Imitarea este începutul procesului cultural de a deveni uman”, spune Markus Paulus. În psihologie, teoria conform căreia abilitatea de a imita este înnăscută a dominat mult timp. Studiul LMU este o dovadă suplimentară că capacitatea este de fapt dobândită.
Cât de bine învață copiii să-i imite pe alții depinde în mod esențial de sensibilitatea cu care le răspund părinții lor. În acest context, sensibilitatea este definită drept capacitatea unui îngrijitor de a capta semnalele copilului și de a reacționa prompt și adecvat la acestea. „Sensibilitatea mamei este un predictor al intensității cu care își imită copilul”, spune dr. Samuel Essler, autor principal al studiului.
În plus, studiul aruncă lumină asupra a ceea ce îi face pe oameni ființe sociale, și anume că abilitățile noastre individuale se dezvoltă doar prin interacțiunea cu ceilalți. Aceste abilități își datorează existența modului special în care oamenii își cresc copiii.
„Făcând parte dintr-o cultură de interacțiune socială, în care sunt imitați, copiii învață să învețe de la ceilalți. De-a lungul generațiilor și mileniilor, această interacțiune a dus la evoluția culturală a oamenilor”, spune Markus Paulus.
„Prin învățarea socială, anumite acțiuni sau tehnici nu trebuie să fie constant inventate din nou, ci există un transfer cultural al cunoștințelor. Rezultatele noastre arată că capacitatea de a imita și, prin urmare, învățarea culturală, este ea însăși un produs al învățării culturale, în special în interacțiunea părinte-copil”, a concluzionat acesta.
Întorsătură neașteptată de situație: Internetul ar fi benefic pentru prevenirea demenței
Oamenii de știință au descoperit că marijuana lasă metale grele în corpul uman
Cele mai frecvente 10 coșmaruri și ce înseamnă fiecare, potrivit științei